Lifestyle

Celia, însărcinată cu al doilea copil

E o binecuvântare!

Celia, celebra cântăreață care în urmă cu ani de zile cucerea inimile românilor cu piese precum ”Șoapte” sau ”Trag aer în piept”, trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, întrucât este însărcinată cu al doilea copil.

Cântăreața a dezvăluit că este însărcinată cu al doilea copil și a făcut publice imagini cu burtica proeminentă în urmă cu câteva ore. Anunțul vine la trei ani după ce artista a pierdut o sarcină.

”E o binecuvântare faptul că după lungi încercări am reușit. Puterile Cerești să fie zid puternic de protecție pentru familia mea, e dorința pe care o am de ziua mea, căci familia noastră se mărește cu încă un suflețel.”, a scris artista în dreptul imaginilor în care apare alături de soțul ei, etalându-și burtica proeminentă.

Celia a pierdut o sarcină în urmă cu trei ani

Celia și soțul ei și-au dorit din tot sufletul un al doilea copil. În urmă cu trei ani, artista a mai fost însărcinată, însă a pierdut sarcina. La momentul respectiv, cântăreața dezvăluia că bebelușul venea chiar într-o perioadă dificilă pentru soțul ei.

”Acest copil a venit într-un moment greu pentru soțul meu, atunci când el și-a pierdut tatăl, dar nu știu de ce s-a răzgândit (n.r.- copilul) și s-a gândit că trebuie să meargă într-o lume mai bună. În prima luna (n.r.- de la pierderea sarcinii) mi-a fost extraordinar de greu și am plecat în Australia. Nu aș fi putut să rămân aici.”, spunea ea într-o emisiune TV acum ceva vreme.

0%

User Rating: 4.35 ( 1 votes)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button