Evenimente

Coldplay pleacă în turneu mondial în 2022

va folosi energii regenerabile

Coldplay va realiza un turneu mondial în 2022, cu prilejul lansării noului album „Music of the Spheres”, bazându-se pe un model de dezvoltare durabilă care, potrivit membrilor, va reduce cu 50% emisiile de CO2, relatează joi EFE.

Cei de la Coldplay nu au plecat în turneu cu precedentul lor album „Everyday Life” din motive legate de „sustenabilitate”.

Acum au gândit un parcurs ce include o reducere cu 50% a emisiilor cu efect de seră, comparativ cu ultimul lor turneu din 2016 şi 2017, prin folosirea de energii regenerabile şi instalaţii ce funcţionează cu energie solară.

De pe noul album, Coldplay a prezentat deja anticipat piesele „My Universe”, „Higher Power” şi „Coloratura”.

Turneul „Music of the Spheres” va avea ca destinaţie Costa Rica, Republica Dominicană, Statele Unite, Germania, Polonia, Franţa, Scoţia, Marea Britanie şi Brazilia. Va începe pe 18 martie la San Jose (Costa Rica) şi se va încheia la Rio de Janeiro (Brazilia) pe 10 septembrie.

„Am plănuit acest turneu mulţi ani şi suntem foarte emoţionaţi să putem cânta din nou în faţa voastră. În acelaşi timp, suntem conştienţi că planeta se confruntă cu o criză climatică. De doi ani vorbim cu experţi ai mediului pentru a face acest turneu cât mai sustenabil posibil”, notează trupa înr-un comunicat.

0%

User Rating: Be the first one !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button