Home / Blog / Ganduri si regrete

Ganduri si regrete

Trecutul doare. Si aici nu ma refer la ceva recent. Ci la consecintele unei relatii terminate prea devreme, inainte de a fi facut tot ce era de facut. Mereu am stat prost la capitolul rabdare, dar in relatia cu R am stat mult prea prost. Imi bate vantul in par si cuvintele lui imi rasuna in ureche:

“kiddo

nu imi mai pasa de tine si pb tale de ff mult timp”

Si el si eu stim ca nu e asa. Dar jocul asta de orgolii ne-a distrus pe ambii. In primul rand pe mine, care am renuntat la ceva fantastic. Stiti iubirea aia despre care citesti in carti? Barbatul ala perfect care te pune mai presus de persoana lui si iti ofera tot ce are? Stiti persoana aia care si-ar da si viata doar sa va fie voua bine?! Eu una am avut un asemenea barbat. Acum nu-l mai am si probabil nici nu l-as mai vrea. Nu pentru ca noptile si zilele cu el nu ar fi fost perfecte ci pentru ca nu as putea sa-i ofer niciodata atatea sentimente cate mi-a oferit el mie. Nu as fi capabila sa ofer nimanui atatea sentimente. Nu e vorba doar de el ci de mine ca persoana.

Ma uit ca in ultimele zile am reluat conversatiile cu mai multe persoane. As putea avea ce vreau, sa am un barbat ok langa mine, care sa tina la mine si sa ma iubeasca, dar nu mai vreau! Sunt satula sa simt! E mai usor de una singura, indiferenta si mereu cu un zambet ironic pe chip. Orice s-ar intampla in sufletul meu prefer sa zambesc, sa merg dreapta pe tocuri de 12cm ca si cum totul ar fi perfect.

Nu vreau sa ma mai gandesc la momentul cand mi-a zis primul te iubesc, sau la primul sarut ori la prima noapte dormita in bratele lui. Sunt sigura ca nu am sa mai am parte de momentele alea si de sentimentul ala care l-am avut cu el. Ma simteam protejata si stiam ca nimic nu m-ar putea atinge.

Acum stiu ca nimic nu m-ar mai putea atinge pentru ca sunt indiferenta. Din pacate nu e aceeasi senzatie. Daca alaturi de el ma simteam completa acum ma simt goala. Si nici macar un altul nu a fost in stare sa acopere acel gol total. A facut-o intr-o oarecare masura, dar lipsuri au existat mereu.

E o vorba ca niciodata nu primim mai mult decat putem duce, dar cine zice ca e adevarata? Uneori primesti atat de mult si ramai cu nimic.

Cat imi doresc sa mai fiu asa cum eram acum cativa ani. Aveam globul meu de sticla si nimic nu ma putea atinge. Acum? Am fost atinsa de prea multe ca sa mai pot simti ceva. Am iubit, am fost iubita, am mintit si am fost mintita, nu am inselat si sper ca nu am fost inselata (asta nu o pot totusi confirma cu siguranta), am folosit si am fost folosita, am dezamagit si am fost dezamagita. Si toate astea pentru ce? Unde e rezultatul? Intr-o epava umana care nu mai simte nimic? O femeie pe care nimic nu o mai face sa planga si nimic nu o mai face sa rada din suflet. O femeie care uita sa se bucure atunci cand are motiv.

Am ajuns sa ma trezesc dimineata la fel de sictirit si plictisita ca in ziua anterioara. Ca de obicei ma machiez si-mi trasez rujul rosu pe buze in speranta ca nu se va observa lipsa zambetului. Fac coditele la ochi in asa fel incat sa nu se vada tristetea din ei si dau inca un strat de fard pentru a impiedica lumea sa vada oboseala sufletului. Apoi aleg hainele si tocurile zilei respective pentru a toci din nou asfaltul fara nici un rost. Si toate astea pentru ce? Nici macar nu stiu ce voi face azi de unde as putea sti ce voi face maine?

Tot din acceiasi categorie

Suflete…

M-am intors si esti atat de schimbat, atat de schimbat incat ma intreb daca atunci …

Leave a Reply

%d bloggers like this: